Iar am luat bătaie și vom mai lua
În ultima vreme în serile de marți și miercuri avem meci. CFR Cluj și Steaua joacă în Champions League. Mă asigur că la 9:30 sunt acasă, îmi iau vin, mă pun bine cu nevasta și sper. Mă uit ca la un film de groază, printre degete. Mereu la fel. Toți sunt cu cel puțin o clasă peste noi. Iar noi sperăm să producem o surpriză. Numai că surprizele, prin natura lor de surprize, sunt foarte rare. Mă transform încet-încet într-un microbist emo. Mă uit la meciuri ca să sufăr. De ce?
Cluburile noastre sunt saci fără fund. Avem niște domni care își spun investitori și baga bani în fotbal. Numai că asta nu e investiție, e subvenție. Investiție e când înmulțești banii, nu când îi cheltui pe un viciu. Bugetele cluburilor sunt limitate de cât sunt dispuși domnii investitori să dea. Iar rezultatele, pe măsură. De o mediocritate dezarmantă.
Teoretic cluburile noastre din Liga I sunt profesioniste. Adică ar trebui să fie afaceri în toată regula. Cu manageri, cu specialiști. Dar managerii sunt foști arbitri. De ce? Percepția e că treaba lor e să facă matrapazlâcuri cu rezultate, nu să aducă bani curați la club.
Brandurile nu sunt fructificate. Cluburile mari fac foarte mulți bani din materiale promoționale, abonamente, drepturi TV. La noi astea sunt ciubucuri, banii mulți se așteaptă de la investitor.
Mercenarii ieftini nu pot fi mercenari buni. Dacă nu ai bani, măcar pune suflet. Investițiile limitate în jucători străini nu pot aduce altceva decât rezultate mediocre. Ori dai bani mulți pe jucători de top, ori mergi cu jucătorii crescuți de tine. Calea de mijloc e calea mediocrității.
Până când cluburile noastre vor fi organizate profesionist și vor fi în stare să producă bani singure vom lua bătaie în mod constant. Cel puțin în competițiile mari. Cupa UEFA e plină de echipe din astea, cărora li se dă șansa de a crește. Iar ele pot profita de ea sau nu.
