Guvernul Stan și Bran și poporul Cascadorii râsului
Poate o fi de la privarea subită de țigări, dar eu mă uit în jur și îmi vine să intru în depresie. Nu se poate așa ceva, parcă suntem la Stan și Bran.
Uite ministrul, nu e ministrul, uite alt ministru pe patru ani, stă mai puțin decât ăla de două sătămâni. În timpul ăsta poporul se pregătește să-i de arhitectului încă un mandat.
Criminalii periculoși ies din pușcărie cu scutiri medicale mai ceva ca alea de la liceu. De corupție nu mai zice nimeni nimic, deja e ceva normal. Ce promisiuni de campanie, toată lumea promite. Cică Dragnea nu mai vrea ministru că învârte mai mulți bani la județ, normal. WTF!!!??!?!
Bă, v-ați tâmpit, ce dracu’?!!!!
Și la sondaj zice că le-a mai crescut penisul de la alegeri până acum. Păi evident, că-l întreabă pe dobitocul care îmi aruncă pe geam căcat pe terasă, pe dobitocul care aruncă pe geam stricle de vodkă (sper măcar că e același și nu am doi cretini pe scară), poate chiar pe aia care mi s-a aruncat anul trecut cu totul pe terasă.
Și ce mă deprimă e că am impresia că suntem irecuperabili.
În fine, eu am ajuns la concluzia că în România de azi ești prost bătut în cap dacă nu furi. Că băieții deștepți fură. Și dacă furi, ai statul să te protejeze. Dacă muncești cinstit, statul te belește.
Vorba lui Mogre (cum era cântecul… Dacă pleeeeci… Iaaaa-mă șiiii pe mine….), HAI SICTIR!
