Entries Tagged as 'pnl'

Dar deschideți site-ul, mogulii ne-nconjor

Azi dimineață a fost ședință a Biroului Politic Central al PNL și acolo s-au luat niște hotărâri. Presei i s-a părut interesantă cea cu excluderea lui Cataramă. Eu sunt curios dacă și cum le-a fost tăiat capul celor care au votat invers la congres.

La PNL pe site nu scrie nimic. Mă întreb de ce-l mai țin, ei chiar cred că sunt oameni care intră zilnic pe www.pnl.ro să vadă poze cu Antonescu?

Așa-mi place PNL-ul lui Crin, democratic și deschis spre societatea civilă, cum nu vă imaginați…

Impresii după congresul PNL

Sâmbătă am fost la congresul PNL și am încercat să vă țin la curent cu ce se întâmplă acolo în timp real. Am fost puțin limitat de soluția tehnică pe care am ales-o, așa că revin acum cu impresiile mele mai pe larg.

În primul rând, felicitări Cristi pentru campania #NouaPolitica și mulțumiri PNL pentru deschiderea către bloggeri. Tot la capitolul ăsta, mulțumiri HotNews pentru priză (am blogat până am rămas fără baterie la mobil) și Oana Portase pentru ciocolată ;-) Nu în ultimul rând, vreau să vă recomand CoverItLive pentru live blogging.

Primul lucru care m-a impresionat a fost că discuțiile dintre delegați chiar erau despre democrație, libertate, doctrine și alte lucruri din astea la care avem impresia că politicienii nu se gândesc. O bilă albă pentru PNL aici.

Congresul a fost o formalitate, lucrurile erau deja stabilite și cunoscute. Dar asta nu prin cine știe ce joc de culise, pur și simplu (și asta nu înțeleg nici bătut) marea majoritate a liberalilor au încredere oarbă în Crin și sunt convinși că el a ridicat scorul partidului și îl va duce mai departe și mai sus. Așa că au cedat șantajului lui Crin “liste sau nu candidez”.

Am văzut mulți dezamăgiți de sistemul de liste propus, mai ales că la un vot uninominal ar fi ieșit aceiași oameni, Crin chiar având o listă beton. În aceste condiții, sistemul de liste a fost o pată neagră care nu era necesară în niciun fel.

Orban cu voinicii lui au candidat pentru a apăra ideea de democrație în partid cu orice risc (unii candidați din lista lui Orban se așteaptă la represalii) și în felul ăsta congresul nu a arătat ca unul PCR cu un singur candidat și un singur curent de opinie. Eu îi felicit pentru această atitudine.

Deși sala era obosită și plictisită în a doua zi de congres, am putut observa din intensitatea aplauzelor trei personalități care se bucură de un respect deosebit în PNL: Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Marga și Mircea Diaconu. Și apropo de Tăriceanu și marea întrebare de ce nu mai candidează, vorbește lumea că fără Bogdan Olteanu a rămas fără mâini și picioare.

Un lucru urât pe care l-am văzut la congres: deși face eforturi enorme pentru a se prezenta la congres Mircea Ionescu-Quitus e tratat cu o lipsă de respect strigătoare la cer. În timpul votului și numărătorii a stat cred ore în șir singur la prezidiu. Se ducea câte un delegat din când în când să facă o poză. Iar la sfârșit a trebuit să se roage cam un sfert de oră de candidați să lase presa și să vină să comunice congresului rezultatele. Eu dacă aș fi Antonescu sau Orban aș intra în pământ de rușine dacă seniorul ar fi nevoit să-mi facă observație de la obraz. Același lucru e valabil pentru cei care erau invitați să ia cuvântul și ei erau pe hol cu televiziunile grămadă.

Domnul Cornea de la FSLI a simțit nevoia să trateze liberalii cu lingușeli: “Vă urez să ajungeţi cât mai repede la guvernare. [...] Vă asigur că noi, cei din învăţământ, vom şti cu cine să votăm în 2012“. Un delegat a reacționat ca pentru el: “Du-te bă dracu că voi nu ne-ați votat niciodată!”

Prezentarea moțiunii lui Antonescu a fost un moment penibil. A durat enorm de mult să citească un text lung pe care îl avea oricum toată lumea, așa că sala a rămas goală, toată lumea era pe hol la mâncat și fumat. S-au întors toți la discursul lui Orban să vadă ce are de spus, dar s-au liniștit când au văzut că nu are nimic.

Din cauza lungimii textului, majoritatea au pierdut esența moțiunii lui Antonescu: sinteza doctrinară. Adică PNL va deveni un fel de PDL, cu curente liberale, conservatoare și creștin-democrate și cu un șef autoritar. Diferența față de PDL mi-a scăpat, probabil tot datorită lungimii textului. Probabil peneliștii sunt mai frumoși și mai deștepți.

Conculzia congresului e că Antonescu și-a asumat 100% obiectivul de a duce partidul peste 30% și la guvernare și va plăti cu funcția dacă nu reușește. Nu-mi dau seama care e răspunderea celor de lângă el, probabil e zero.

Congresul PNL live

Sâmbătă, 6 martie 2010, aveţi aici toată ziua live blogging de la congresul PNL, efect al campaniei #NouaPolitica.

Lui Crin îi cam fuge partidul de sub picioare

Am spus în mai multe rânduri că mi se pare dubios sistemul votului pe moțiuni și liste închise în PNL, ultima dată aici.

Înainte de congresul PSD v-am avertizat să fiți atenți la Victor Ponta și am avut dreptate (ego++).

L-am văzut aseară pe Orban la TV vorbind despre candidatura sa la șefia PNL. L-am văzut de prea multe ori și pe Crin sigur pe el, plin de el, convins că va câștiga președinția în condițiile lui pentru că el e salvatorul PNL. Știu însă prea mulți oameni, atât din partid cât și din afara lui (inclusiv eu), care au alte păreri: resping atât sistemul pe liste cât și ideea că Antonescu a ridicat partidul.

Am impresia că în afara unui cerc restrâns din conducere, baza partidului vrea vot uninominal. Și sunt convins că Orban a fost și a vorbit cu toți. Și dacă acum candidează înseamnă că are și susținere.

Lui Crin îi fuge partidul de sub picioare cum îi fugea și lui Geaonă înainte de congresul PSD, în liniște, în organizații, nu la TV. Vă aduceți aminte că Geoană era dat și se credea câștigător sigur?

P.S. Încă nu am văzut vreo explicație cum fac ei modificarea de statut și congres după noul statut a doua zi fără să riște desființarea (situație explicată de Sorin Tudor). Au vorbit la Tribunal și au primit garanția că li se va examina modificarea statutului vineri seara?

The Highway

Îmi e destul de greu să vorbesc coerent despre ce se întâmplă acum în PNL așa că voi pune aici câteva idei și un cântecel, poate pricepe cineva ceva.

În primul rând, Crin pune problema “My way or the highway” omițând un lucru important: spiritul liberal e mereu mai aproape de highway decât de his way.

Textul moțiunii lui Crin sună a Varujan Vosganian din toate colțurile. Unificarea dreptei în jurul nostru, conservatorism, biserică, autoritate, vai ce cunoscut îmi sună toate astea! Și nu zic că sunt lucruri rele. Problema e că e gargară electorală. Mai mult, e gargară reciclată. Cine își mai aduce aminte de UFD știe foarte bine despre ce vorbesc.

PSD și PD-L scot tinerii în față. Tinerii ăia tineri, nu ăia de 50 de ani. Chiar și PC face asta, dacă acceptăm că PC mai este partid. Cu Antonescu, Orban și Cataramă candidați la președinție, PNL pare prăfuit. Le-ar trebui un candidat tânăr. Nu trebuie să și iasă (deși ar fi în trend), dar să candideze. Unul ca Mișu Voicu, așa.

Tinerii peneliști urăsc sistemul pe liste. Citiți aici și aici.

Cam atât… și una bucată dedicație:

Operativitate vs. reprezentativitate în PNL

Înţeleg că PNL dezbate acum dacă ar trebui să-şi aleagă conducerea nominal sau pe liste care să susţină o moţiune. Sunt argumente şi de-o parte şi de cealaltă. O listă care să susţină o moţiune ar însemna o echipă unită la conducerea partidului cu o direcţie clară. Deci operativitate. Pe de altă parte, candidaturile nominale asigură un grad mai mare de reprezentativitate.

STOP!

Dilema asta sună cunoscut, nu? Avem cam aceeaşi situaţie în Parlament? Avem!

PNL nu vrea vot uninominal pur pentru alegerea parlamentarilor. Au ei o presimţire că ar risca să nu mai intre în Parlament aşa, deci vor un sistem care să asigure reprezentativitate cu riscul de a îngreuna activitatea Parlamentului.

Aici fac o paranteză şi spun că e posibil ca un vot uninominal pur (mai ales în două tururi, dar chiar şi cu primul clasat câştigător) să-i forţeze să prezinte candidaţi de o calitate mai bună şi în final să le aducă nu pieirea ci un scor decent şi parlamentari mai buni.

Exerciţiu de ipocrizie acum. Ce vor face în ograda lor? Vor merge pe liste pentru a da o direcţie clară partidului cu riscul de a lăsa câteva bisericuţe fără microfon sau vor asigura reprezentativitate cu riscul de a avea şedinţe mai lungi şi mai încinse?

Ipocriții din Sectorul 1

În colegiul lui Bogdan Olteanu din Sectorul 1 se țin alegeri pe motiv că “luminăția sa” a dispărut subit (mă folosesc de această paranteză să întreb dacă cei de la BNR îi interzic și să scrie pe blog).

Și dacă avem alegeri, avem scandal. Partidele mari îl alimentează din plin, presa și blogărimea pun gaz pe foc. Pe de o parte PD-L iese la atac cu Honorius Prigoană, a cărui singură calitate se spune că e că e fiul lui Prigoană ăl bătrân. De cealaltă parte, PNL și PSD au găsit de cuviință să susțină ambele același candidat, că doar ne-a spus Antonescu că fac opoziție separat și fiecare merge pe drumul său.

Cum printul e pe moarte și nu mai pot curge râuri de cerneală, curg fluvii de megaocteți pe net. Dar vai, dar cum, meritam candidați mai buni, ce partide de rahat, nu se poate așa ceva! Noi vrem tineri, dar nu chiar așa tineri și oricum nu pe ăsta școlit în America pe banii lu’ tac’su, noi vrem unul din clasa muncitoare, tânăr frumos și deștept.

Aș face un pariu. Va candida și Remus Cernea, candidatul anti-sistem perfect pentru cei dezamăgiți. Poate președinția era o pălărie prea mare pentru el acum, dar în Parlament ar merita să ajungă. Credeți că îl vor vota cei care fac atâta gălăgie acum? Eu pariez că nu va lua mai mult de 10%. Restul vor vota ipocrit candidații plini de hibe ai partidelor mari.

Update: lui Remus Cernea i-a fost respinsă candidatura. Grupul independenților se poate întări numai prin dezertări, nu și prin alegeri.

Sondaj: Cine va fi liderul opoziției?

Acum că și PNL și PSD intră în opoziție, care din liderii celor două partide credeți că se va impune ca lider al opoziției?

Impresia mea este că unul din cele două partide va pierde foarte mult electorat în perioada de opoziție dacă nu va ști să-și apropie nemulțumiții de guvernare.

Găsiți sondajul în dreapta, argumentele le aștept în comentarii la acest articol.

Să lăsăm PD-L să-și rupă gâtul la guvernare

Aud de câteva zile o idee din ce în ce mai des: PD-L ar trebui lăsat singur la guvernare. Urmează o perioadă extrem de grea pentru România: criză economică, disponibilizări de personal bugetar, restructurări de agenții guvernamentale, plata creditelor angajate anul ăsta și multe altele. Dezastru, ce să mai! Și dacă PD-L și-a dorit atât puterea, ar trebui să îi fie dată, să tragă ei ponoasele (electorale) după acest dezastru.

Ideea vine atât dinspre PSD cât și dinspre PNL. Mie mi se pare o idee proastă. Pentru că fie e falsă, fie e dezastruoasă pentru noi, muritorii de rând.

Varianta 1: dezastrul. În cazul în care ne așteaptă o perioadă relativ lungă extrem de grea cred că toată lumea ar trebui să pună osul la treabă pentru a ieși lucrurile cât mai bine. Este de-a dreptul pervers să-i lași pe ăia să-și rupă gâtul și în același timp să ne bage pe toți în rahat. Vor fi toți responsabili.

Varianta 2: premisă falsă. Varianta în care cred eu. Cu toate problemele previzibile pentru anul 2010, mie mi se pare că, gestionate cât de cât corect, ele pot fi depășite în anul următor, după care ne putem vedea liniștiți de creștere economică, creșterea nivelului de trai, construcția de ceva autostrăzi fie și numai din plăcerea perversă (am zis pervers din nou!) de a-l vedea pe Mircea Badea cu pene înfipte în fund. Așa că la sfârșitul mandatului mă aștept ca următorul guvern să iasă mai degrabă bine. Și cu gura mare că “ăștia au fugit de răspundere la greu”.

Situația e suficient de complicată și fără să folosim acest argument. Așa că eu l-aș uita.

Poziția mea față de situația din PNL

Doi politicieni la care țin foarte mult, Alina Gorghiu (cu accent pe o, nu pe i) și Mihai Voicu ne cer părerea, ce să facă mâine când se va vota poziția PNL în acest moment.

Interesul meu este simplu. Vreau un guvern cu politici de dreapta. Prin ce combinații se ajunge acolo e treaba politicienilor.

În cazul de față, dacă este adevărat că lui Tăriceanu i s-a propus funcția de prim-ministru împreună cu 40% din guvern pentru PNL eu aș zice “go for it!”. Nu zic că va fi ușor, dar Tăriceanu a demonstrat că poate face față. Și încă foarte bine. Dacă el e de acord să-și asume răspunderea, go!

Discursurile despre moralitate le lăsați pentru Antonescu. Eu zic că e nevoie de o abordare inginerească. Pac-pac, fapte!

PS. Antonescu și Orban ar trebui să o lase mai moale cu Tăriceanu. Ei mai au până confirmă.