Entries Tagged as 'oprescu'

Oprescu ĂSTA, dă-l în gropaniadă, e mai OK decât mă așteptam

Dacă nu mai aveți răbdare până diseară sau dacă nu serviți emisiunea lui Ciutacu din principiu produc eu, acum și aici, “spălarea impostorului care ocupă funcția de primar“.

Eu era cât pe ce să intru în depresie când a ieșit Oprescu primar, principalul motiv fiind că șoseaua mea tocmai urma la modernizare și eram absolut convins că doctorul va opri tot. Îmi era frică de un primar habarnist pe care îl credeam incapabil și dezinteresat.

Mi-am schimbat un pic părerea între timp. Bine, încă mai cred că atât Blaga cât și Orban erau soluții mai bune. Dar se putea și mult mai rău. Oprescu și-a dat interesul, a încercat să rezolve probleme. A și reușit în oarecare măsură, pentru că e un om care știe cum funcționează sistemul.

Nu sunt de acord cu virulența cu care este atacat pe tema “operațiunii gropaniada”. Mie chiar mi se pare OK ce face. Mulți alți primari ar fi zis că nu are rost să astupi gropile din moment ce peste câteva săptămâni urmează oricum să fie schimbat tot stratul de uzură. ĂSTA a zis – Hai mă să astupăm gropile din Paștele mă-sii repede, că-si rup ĂȘTIA mașinile și mă înjură.

Voi ce vă așteptați? Că în discuțiile private Oprescu ne numește “stimabilii cetățeni ai Bucureștiului”? Sau că face lucruri din frică de Dumnezeu sau simțul datoriei și nu de gura lumii? Chiar nu apreciați faptul că face lucruri de gura presei? Mai știți când îl căutați disperați pe Videanu și el era la Dubai? ĂSTA mișcă ceva, îi cheamă pe asfaltatori, pe gunoieri, pe deszăpezitori la el, îi înjură, îi amenință, se pune bine cu ei, le mai promite un contract, MIȘCĂ CEVA! Azi dimineață chiar am văzut câteva gropi umplute.

Pe bune acum, aveți o alternativă realistă? Ce trebuia să facă?

Politicienii ideali

În capul meu politicienii ideali ar fi cam așa: au ideile lor, temperamentul lor, freza lor, doctrina lor. Fiecare cu păsăricile lui. Iar eu îl aleg pe ăla care consider că mă reprezintă.

Nu-mi place când politicienii fac sondaje să vadă ce vrea lumea și pe urmă zic și ei așa.

Nu-mi place când Antonescu înfierează legalizarea “drogurilor”.

Nu-mi place noua freză a lui Antonescu.

Băsescu era mai simpatic cu șuviță. Era penibil, dar era el.

Vi-l mai amintiți pe Diaconescu în campania pentru primărie?

Vă place Geoană în nisip? A fost impresionat vreunul de gestul lui?

Fiți voi înșivă, dragii mei politicieni! Veți vedea că e mai bine. Nu sunteți unici, nu sunteți așa de greu de înțeles. Oricât de dubioși ați fi în realitate, veți găsi alegători asemeni vouă, care să trateze dubioșenia voastră ca fiind normalitate. Și atunci de ce vă mai chinuiți să păreți ceea ce nu sunteți?

PS. Întrebare ajutătoare: cum a câștigat Oprescu Bucureștiul?

Lăsați încrâncenarea acasă

După ce TRU s-a aruncat de pe bloc, Ioan T. Morar se trezește acum că ar pleca din țară dacă ar ieși Oprescu președinte.

Oare câți pumni în plină figură trebuie să-și mai ia ziariștii noștri pentru a înțelege că totul e posibil și că pozițiile radicale nu folosesc decât la discreditarea lor?

N-ați schimbat nimic

Pentru revoluționarii care au votat cu Oprescu pentru a opri borduriada, am o veste spectaculoasă:

dl. Răzvan Murgeanu va coordona activităţile următoarelor direcţii:
- Direcţia Relaţii Internaţionale
- Direcţia Integrare Europeană
- Direcţia Apărare şi Protecţie Civilă
- Direcţia Coordonare-Reglementare Infrastructură
- Direcţia Utilităţi Publice
- Direcţia Administrativ-Transport
- Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizarea Circulaţiei
- RADET – Regia de Termoficare a Capitalei
- AMEREB – Agenţia Municipală pentru eficientizare şi reglementare în domeniul energiei

Bre, când mai faceți revoluții, votați și voi cu capul, nu cu picioarele!

Oprescu președinte

Pe blogul lui Oprescu apare un articol nesemnat în care se zice că va candida la președinție.

Cum articolul este acolo de câteva zile și nu a fost încă șters, s-ar putea să fie pe bune. Deși promisese că rămâne la primărie. Oricum, dubios tare.

Incepe sa-i iasa independenta prin piele

Doctorul asta incepe sa fie simpatic. Sa-mi spuneti si mie cand isi publica sponsorizarile din campanie.

Ala mic cu capu’ mare

Nu-mi pot scoate din cap imaginea lui Pavelescu ranjind in spatele lui Oprescu. Imi scapa legatura intre ei doi.

Nu inteleg nici de ce Oprescu, care este acum un castigator accepta sa se asocieze cu astfel de oameni. Daca ii era drag cuiva, primea si el niste voturi acolo. Si el, si Codrin Stefanescu.

Inca astept sa vad sustinatorii grei ai lui Oprescu, aia care i-au dat bani.

Scoala-te, scoala-te….

Eu in locul lui Oprescu ma sculam azi la prima ora si apaream la toate matinalele, si la TV si la radio.

Dar na… el doarme.

Discursul lui Oprescu

Astazi am prins discursul lui Oprescu cu servetelul in masina, la radio.

Am avut sentimentul puternic ca il ascult pe Corneliu Vadim Tudor. Aceeasi voce, acelasi tip de discurs, aceeasi disperare. Un discurs populist, lipsit de fond. Adica mi-ar placea niste schimbari pe la Cismigiu pe acolo, dar in niciun caz nu in directia asta.

Concluzii dupa alegeri

Hash ma invita sa-mi dau cu parerea despre alegerile locale. Oricum intentionam sa o fac, asa ca iata:

1. Mi se pare puerila discutia cu cine a castigat alegerile la nivel national. Au fost alegeri locale, in fiecare localitate a castigat cineva.

2. PD-L s-a bucurat de un puternic vot politic, candidati fara imagine sau cu imagine proasta obtinand scoruri bune (vezi Bodu la sectorul 5 sau Ionescu la sectorul 2).

3. Nu s-a votat schimbarea nici acolo unde era posibil, probabil pentru ca:

4. Unde au fost niste oameni care au mai miscat cate ceva, cat de cat, oamenii au preferat sa-i pastreze, pentru ca nu ii compara cu contracandidatii lor, ci cu oameni din alte parti care nu au facut nimic. Este cazul la mine la sectorul 2, si tot la mine la Teleorman. Desi atat asupra lui Dragnea cat si asupra lui Ontanu planeaza tot felul de suspiciuni si acuzatii, in urma lor se vede ceva. In alte parti nu se vede. Adica desi nu e vreo zona turistica deosebita, drumurile judetene din Teleorman sunt mai bune decat cele din Brasov. Pot sa trambiteze ziarele cat vor despre baronul local Dragnea ca a facut drumuri si a bagat apa cu firme prietene, oamenii au sosea si apa, sunt multumiti. Si ala sa fie sanatos cu vilele lui in brate! Cam asa merge treaba.

5. Prin campania serioasa dusa de PNL (cel putin la Bucuresti) si-au castigat doar electoratul lor traditional. Daca vor mai mult, mai trebuie sa indulceasca mesajul cumva, sa mai dea si circ la lume. Pe tema asta va invit sa cititi postul Aurei Matei, care cel mai probabil e ruda cu mine, ca prea e desteapta si scrie bine. Si citez fraza geniala: “Ludovic s-a transformat in acest tocilar al clasei, despre care toate fetele zic ca e destept si copiaza temele de la el, dar tot cu golanii ies la suc.”

6. Absenteismul masiv s-a intalnit mai ales in randurile electoratului educat. Prima consecinta, asupra careia am atras atentia inainte de alegeri, scorurile bune obtinute de PNG-CD si PRM, adica vom fi condusi de consiliera generala Irina Loghin, care ne va face autostrada suspendata, mai-maaai.

7. Pe cadouri electorale si promisiuni aberante se pot obtine 10-15% din voturi, poate si pe fondul absenteismului. Vezi rezultatele PNG-CD la sectoarele 2 si 6.

8. Bucurestenii au votat aberant cu Oprescu la primarie si PD-L sau PSD la consilieri. Asta mi se pare vot dupa ureche.

Cam atat deocamdata.