Entries Tagged as 'mihai voicu'

Despre cine ar fi scris Caragiale azi

Am o leapșă pe traseul Dan VoiculescuMihai Voicu. Să zic de cine ar fi scris Caragiale azi (care, apropo, nu e bard, dramaturg fiind).

Și zic așa: dacă trăia azi, Caragiale nu scria despre politica de la București, tăcea la Berlin dezgustat. Așa cum chiar făcea acum fix 100 de ani (merci Theophyle că mi-ai dat idee cum să răspund).

Adică, domnilor politicieni, putem face haz până la un punct. Pe care l-ați depășit grav azi în Senat.

The Highway

Îmi e destul de greu să vorbesc coerent despre ce se întâmplă acum în PNL așa că voi pune aici câteva idei și un cântecel, poate pricepe cineva ceva.

În primul rând, Crin pune problema “My way or the highway” omițând un lucru important: spiritul liberal e mereu mai aproape de highway decât de his way.

Textul moțiunii lui Crin sună a Varujan Vosganian din toate colțurile. Unificarea dreptei în jurul nostru, conservatorism, biserică, autoritate, vai ce cunoscut îmi sună toate astea! Și nu zic că sunt lucruri rele. Problema e că e gargară electorală. Mai mult, e gargară reciclată. Cine își mai aduce aminte de UFD știe foarte bine despre ce vorbesc.

PSD și PD-L scot tinerii în față. Tinerii ăia tineri, nu ăia de 50 de ani. Chiar și PC face asta, dacă acceptăm că PC mai este partid. Cu Antonescu, Orban și Cataramă candidați la președinție, PNL pare prăfuit. Le-ar trebui un candidat tânăr. Nu trebuie să și iasă (deși ar fi în trend), dar să candideze. Unul ca Mișu Voicu, așa.

Tinerii peneliști urăsc sistemul pe liste. Citiți aici și aici.

Cam atât… și una bucată dedicație:

Poziția mea față de situația din PNL

Doi politicieni la care țin foarte mult, Alina Gorghiu (cu accent pe o, nu pe i) și Mihai Voicu ne cer părerea, ce să facă mâine când se va vota poziția PNL în acest moment.

Interesul meu este simplu. Vreau un guvern cu politici de dreapta. Prin ce combinații se ajunge acolo e treaba politicienilor.

În cazul de față, dacă este adevărat că lui Tăriceanu i s-a propus funcția de prim-ministru împreună cu 40% din guvern pentru PNL eu aș zice “go for it!”. Nu zic că va fi ușor, dar Tăriceanu a demonstrat că poate face față. Și încă foarte bine. Dacă el e de acord să-și asume răspunderea, go!

Discursurile despre moralitate le lăsați pentru Antonescu. Eu zic că e nevoie de o abordare inginerească. Pac-pac, fapte!

PS. Antonescu și Orban ar trebui să o lase mai moale cu Tăriceanu. Ei mai au până confirmă.

Alegere grea

L-am susținut în turul 1 pe Crin Antonescu. În turul 2 am de ales între Traian Băsescu și Mircea Geoană. Am făcut un sondaj pe blog. Păreri împărțite, argumente de-o parte sau de alta. Alegere grea, ce să mai.

Abordarea mea e așa: inima îmi spune să stau acasă și să nu votez cu Geoană sau Băsescu. Din motive de prostănac, PSD, comunism, mineriade, Iliescu, Vanghelie, Năstase, Mazăre, Hrebengiuc, Gușă. Respectiv din motive de tiran, PD-L, comunism, Udrea, Ridzi, Onțanu, Boureanu, Pogea, Oprea, Cășuneanu, Cocoș, Solomon. Și mulți alții de fiecare parte.

Bun. Sinergia faptelor face însă ca eu să fiu inginer și să am o deformație profesională să gândesc mai mult cu capul și mai puțin cu inima.

Nu sunt rudă nici cu Crin, nici cu Băse și nici cu Geoană. Singurul motiv pentru care l-aș vota sau susține pe unul dintre ei este că îmi poate reprezenta interesele într-o oarecare măsură. 100% mulțumit nu aș fi nici cu Iisus. Am niște obiceiuri proaste pe care sigur mi le-ar interzice.

Programul lui Crin se plia în mare parte pe interesele mele. L-am susținut în primul tur. N-a mers mai departe. Am scris un articol în care spuneam ce vreau mai departe pentru a vota. Parlamentarul PNL Mihai Voicu l-a citit și își pune obrazul la bătaie că alianța PSD-PNL-UDRM cu Geoană președinte și Iohannis prim-ministru îmi susține o parte din interesele expuse în respectivul articol.

Eu merg pe prezumția de bună-credință. Voicu nu m-a mințit până acum așa că nu am motive să nu îl cred. Dacă mă minte nu-l bat. Îl pulverizez.

Aștept semnarea unui document oficial. Dacă e așa cum zice Mihai Voicu am un motiv rațional să aleg unul dintre candidați.

PS. Singura analiză valabilă referitor la unde se vor duce voturile lui Crin e asta. Pur statistică, fără explicații de ce e așa. În rest, poate spune fiecare ce va face el, nu ce crede că vor face ceilalți. Pentru că liberalii ăștia sunt tare imprevizibili.