Excepțiile care confirmă regula
Regula este că în România avem cotă unică de impozitare.
Și pentru ca regula să fie confirmată trebuie să îi aplicăm și niște excepții. Adică dacă ești prea sărac și aplicând cota unică iese prea puțin ți se aplică un impozit minim. Iar dacă ești mai bogat urmează să ți se aplice o taxă de solidaritate pe model francez. Cota unică rămâne ca principiu, dar îi aplicăm două mici excepții care practic o desființează.
O paralelă: regula e că eu nu-mi înșel nevasta dar în mod excepțional mai trec pe la vecina de la doi și pe la cea de la șapte. Dar atât, regula e că nu.
Prea des aud că bogații trebuie să plătească impozite mai mari. Plătesc oricum! Același procent din mai mult înseamnă mai mult.
Încă ceva: ce-l face pe stat să creadă că știe el mai bine ce să facă din banii bogaților? Nu mai bine ar da niște reduceri de impozit pentru cei ce investesc în domenii strategice sau pentru cei care fac caritate? Ce-ar fi, de exemplu, dacă am avea impozite mici spre inexistente pentru construcții de autostrăzi, de spitale, de școli? Nu le-ar face privații mai repede și mai bine? Și mai ieftin, că sunt banii lor și nu-i aruncă aiurea?
Loading ...
