Entries Tagged as 'blogosfera'

Look Mom, I’m on TV

Hai să vedeți ce week-end mi-a făcut mie Chinezu. :)

Știți licitația mea cu leaderboardul, vineri mă pregăteam deja psihic să primesc un leu pe el pentru o lună. Eh, lui Chinezu i s-a părut o idee interesantă și a scris un articol. Păi domnilor publicitari, stați să vedeți conversie la omul ăsta: după articolul lui am de 14 ori mai multe oferte și de 32 de ori mai mulți bani… pe care i-am băut (cu Chinezu, cu prima ocazie), vorba maestrului Mălăele. :)

Și ca să fie treaba treabă, Chinezu mă mai citează și la TV de l-a pus pe domnu’ Cristi Diaconescu la încurcătură. Chit că i-am promis Verei că nu mai bag strâmbe cu UNPR la asta nu m-am putut abține. Și oricum i-a plăcut și ei. O vedeți mai jos în filmare de la TV, tot de la Chinezu luată și ea (dar sursa e YouTube, evident):

Licitație

Am scos la licitație pe Okazii.ro bannerul leaderboard din headerul NeneaLars.com. Exclusivitate în luna august.

Nu este o glumă, e un experiment serios pornit de la o glumă a lui Semanticus.

Cu ocazia asta veți vedea ce sume fabuloase scot eu din blog. În plus, aveți ocazia să vă distrați puțin pentru că am promis că voi pune orice banner care nu e ilegal. Este deja o ofertă de un leu de care mi-e frică. :)

Scrisoare deschisă pentru George Fedorovici

Domnule George Fedorovici de la Blue Icon Media S.R.L. din Călărași, te rog frumos să nu mai copiezi integral și fără acceptul meu sau al F5 articolele mele de pe VoxPublica pe site-ul matale e-opinii.ro unde ceri 250 RON/lună pentru a afișa publicitate lângă ele.

Mulțumesc pentru înțelegere. :)

P.S. Sau măcar renunță la trackback! :D

Roblogfest şi Leacu durerii

S-a mai dus încă o ediţie de Roblogfest. Felicitări câştigătorilor, onoare învinşilor!

În primul rând vreau să-l felicit pe Doc pentru câştigarea secţiunii “Blog despre politică“, merită din plin.

Trecem acum la frustrările mele. :) Leacul durerii a ieşit foarte şifonat din competiţie: locul 48, nota 5.16 (am trecut clasa cu greu). Aici vă cer vouă ajutorul pentru că eu sunt extrem de subiectiv: ce nu e bine, ce trebuie reparat pentru ca proiectul să prindă mai bine? Toate blogurile membre Leacul durerii care au participat la competiţie au fost notate mai bine. Deci ce e prost în compilaţie?

Ca să fiu foarte clar: întrebările mele se referă strict la ce putem noi face cu proiectul, nu la relevanţa clasamentului Roblogfest, nu sunt genul de competitor laş care să dea vina pe arbitri. :)

Detalii pentru bloggerii care vin la congresul PNL #NouaPolitica

Mă roagă Alina Gorghiu să vă dau câteva detalii referitoare la participarea bloggerilor la congresul PNL pentru că e posibil să nu aibă timp să-i anunțe pe toți.

Bloggerii care au trimis datele pentru a participa la congresul PNL sunt așteptați mâine dimineață (sâmbătă, 6 martie 2010) la ora 10 la Palatul Parlamentului, intrarea de la Senat (pe 13 Septembrie, vedeți în embed mai jos – trageți cu mouse că se învârte) de către Alina Gorghiu și Diana Tușa. Să nu uitați să vă luați buletinul!

În caz că întârzâiați, intrarea se face tot pe acolo și mergeți la Sala Cuza, dar vă descurcați singuri să ajungeți. :)

Și dacă tot vorbim despre asta, mâine veți găsi aici live blogging de la congresul PNL.

Și nu în ultimul rând, dați-vă în fapt, care mai mergeți?

#NouaPolitica – bloggerii ataca politica offline

Faptele:

  • avem din ce în ce mai multe bloguri politice
  • blogurile politice au din ce în ce mai multă influență în online
  • din ce în ce mai multă lume este online
  • blogerii politici nu primesc de obicei informația “la prima mână” și ajung uneori să comenteze informații denaturate

Cristian Andrei de la Agenția de Rating Politic lansează o provocare: Invitați bloggerii la evenimentele politice!

Pe scurt, rețeta propusă de Cristi:

  • anunțați că primiți bloggeri la un eveniment
  • anunțați câte locuri sunt disponibile (dacă nu vreți să aglomerați zona)
  • dați o adresă de mail unde se pot înscrie
  • la locul faptei organizați un mic punct de primire și un E-Desk pentru aceștia cu facilități internet
  • dați-le un badge de E-Journalist sau, simplu, “blogger” :)

Avantajul mare e posibilitatea comunicării directe, nedistorsionate. În plus, oamenii au tendința de a fi mai înțelegători unii cu alții după ce au mâncat o măslină împreună în offline. :)

Dincolo de propunerile lui Cristi, mai am și eu un of și acesta e un prilej bun să-l spun: oameni buni, mulți bloggeri fac asta din pasiune și au alte ocupații principale, adică se duc și ei la serviciu ca tot omul. Nu mai faceți evenimente miercuri de la ora 12:30! Puneți-le în week-end sau seara!

Mușchiul tehnic despre Leacul Durerii

Sper că ați observat deja că am lansat LeaculDurerii.ro și că ați văzut anunțul la Mihnea (și explicația cu mușchiul tehnic).

Voi încerca să explic puțin conceptul pentru că deși e simplu nu știu să mai existe așa ceva prin blogosfera noastră.

Motivația e simplă. Au apărut așa de multe bloguri în ultima vreme că este din ce în ce mai greu să le urmărești. În plus, e din ce în ce mai greu să scapi de zgomot. Câștigă din ce în ce mai mult teren blogurile colective, exact din motivele de mai sus.

Cam în acest context am început discuțiile cu Mihnea pentru formarea unei cooperative de bloguri politice și sociale la care să invităm bloggerii noștri preferați.

După destul de puține beri ne-am dat seama că un blog colectiv are șanse mari să fie un eșec. Pentru că e greu să motivezi autorii să scrie, mai ales la început când nici traficul nu e mare și nici de alte metode mai eficiente de convingere nu dispunem (adică bani). În plus autorii țin foarte mult la blogurile lor proprii și personale, și-au făcut comunități de comentatori, branduri, politici de moderare, publicitate, o groază de chestii. Articolele puse în mai multe locuri au și ele dezavantajele lor (conținutul duplicat atrage penalizări de la motoarele de căutare, cititorii nu știu unde să comenteze).

Aici a intervenit geniul mogulic al lui Mihnea: Facem webring, blogring de fapt! Fiecare își păstrează blogul, comentariile, politicile, publicitatea, nevoile și neamul. Dar ne promovăm reciproc și creștem împreună sub un brand comun: LeaculDurerii.ro.

Așadar, toate blogurile din rețea (găsiți lista aici) afișează widgetul cu ultimele articole de pe celelalte bloguri. Pe site avem un feed RSS comun, posibilitatea de a primi articolele prin email. Avem și un cont de Twitter prin care puteți fi notificați când apare un articol nou pe unul din blogurile din rețea. Ne promovăm reciproc. În plus, putem face chetă să promovăm toți brandul comun și ieșim mai ieftin decât să promovăm fiecare blog în parte. :) Utilizatorii pot deschide site-ul dimineața și văd repede cine ce a scris. Când un autor a scris ceva, primește vizita pe site-ul lui.

Widgetul folosește tehnologia Google Gadgets, ceea ce înseamnă că pe lângă faptul că poate fi inserat în orice site, se integrează ușor în toate platformele care suportă OpenSocial, ca iGoogle, Hi5, GMail (în curând).

Am vrut să păstrăm lucrurile cât mai simple și să ajutăm atât autorii cât și cititorii, păstrând personalitatea fiecărui blog/blogger.

Dacă aveți sugestii, scrieți-le pe blogurile voastre, vă găsim pe Goagăl. :)

Madrigal – Sara pe deal

Dacă tot a înviat bătrânul și postează pe VoxPublica (deja alți câțiva autori vor și ei poze sepia), îi zic și eu La Mulți Ani lui Mihai Eminescu și îi spun că m-am simțit extraordinar azi să-i dau share în Google Reader și retweet în Twitter.

Pixeli politici

Codex Politicus organizeaza un concurs public pe tema celor mai bune bloguri de politicieni. Nominalizatii sunt impartiti pe partide, audienta site-ului voteaza, iar castigatorii primesc un banner de toata frumusetea pe care, cel mai probabil, nu-l vor afisa pe blog.

Eu susțin demersul printr-un banner și acest articol. Analizați și votați cei mai 2.0 politicieni!

Diseară avem sigur dezbatere

Gata, nu mai e cale de întoarcere! Staff-urile s-au înțeles, rezervarea locației a fost făcută, moderatorul stabilit, invitații au confirmat iar televiziunile au fost păcălite să se ducă în altă parte.

Diseară avem sigur dezbatere!

În Green Hours, de la ora 18, cu prilejul lansării cărții “Bloguri, Facebook și politică” vom avea adevărata dezbatere a zilei!

Eu voi fi acolo și, vorba lui Mihnea, arăt fix ca pe blog. Vă aștept să schimbăm o vorbă offline.

invitatie-bloguri-fb-politica