E ceață…
2 vizualizări
Nu știu cum puteți vedea așa de clar lucrurile. Mie nu mi se par simple deloc.
Cred că cei obișnuiți cu articolele mele scurte și clare vor vrea să se oprească aici. Urmează să scriu alambicat, așa cum nu am mai făcut-o. Nu știu ce-mi iese. Nu voi trage concluzii, vreau să vă arăt cam ce (nu) văd eu acum.
Acum câțiva ani îl vedeam pe Iliescu disperat strigând “aveți grijă pe mâna cui lăsați partidul”. Ieri, Geoană își punea semnătura pe un document care zice așa:
- Reconcilierea trebuie să se bazeze pe Adevăr şi pe Morala Creştină.
- Combaterea comunismului, ca ideologie totalitară şi practică politică, a fost şi este legitimă şi necesară.
- Revoluţia din decembrie 1989 a fost anti-comunistă, nu numai anti-ceauşistă.
- Vinovăţia nomenclaturii comuniste şi a celor din aparatul represiv, care au făcut posibilă teroarea, este reală şi trebuie recunoscută şi condamnată public.
- Pentru reconcilierea naţională este necesară exprimarea căinţei – din partea celor care au greşit – şi a iertării – din partea celor care au suferit.
Partidul Social Democrat îşi exprimă regretul pentru suferinţele prin care a trecut poporul român în timpul comunismului, şi din cauza violenţelor şi ilegalităţilor din timpul mineriadelor. Ambele partide vor sprijini dezvăluirea adevărului şi înfăptuirea dreptăţii.
Mai citiți odată rândurile de mai sus și puneți-vă două întrebări:
- Cum credeți că le digeră Iliescu?
- Cine se rupe de trecut, PSD sau PNȚ-CD?
Avem nevoie de stânga în România. Și nu văd cum am putea avea o stângă democratică altfel decât prin reformarea PSD-ului. Prin ruperea lui de trecut, care nu e ușor de făcut.
Să-l credem pe Geoană? Nu știu, mie îmi vine greu, mai ales când văd personajele care stau în spatele lui în PSD. Dar tind să merg pe mâna unor oameni în care am încredere. Îi înțeleg și pe cei care nu-l cred. Îi înțeleg și pe cei înverșunați care au ieșit în stradă. Cumva trebuie să facem. Să nu uităm totuși, duminică vom rezolva treaba cu alegeri libere. Și indiferent cine câștigă România va rămâne un stat democratic, membru al NATO și UE. Vom avea un regim mai apropiat de unul prezidențial cu Băsescu și poate un regim mai apropiat de unul parlamentar cu Geoană. Dar democratic. Să nu mai facem comparații aiurea!
Aveau ce căuta la Timișoare de 1 decembrie? Asta vom stabili poate în timp. Dacă ieri ne-au mințit, nu! Dacă au fost sinceri, poate da! Și-au asumat riscuri.
Băsescu ieri nu a dat mâna cu foștii președinți. Constantinescu a trecut peste asta și s-a dus seara la palat. Pe Iliescu nu l-am văzut. Geoană zicea că s-ar duce la palat dacă ar avea timp. Până la urmă nu l-am văzut. Antonescu a zis din start că nu se duce. Oameni diferiți, idei diferite, comportamente diferite. Cum e bine? Nu știu, cine sunt eu să spun?
Avem un film scos de Patriciu cu Băsescu care împinge un copil. Dramă națională. Mie mi se pare irelevant dar îmi este băgat pe gât în fiecare seară pe TV. Deși mie mi-e clar că filmul e scos de Patriciu, distinsul domn zice că și-a amintit de episod din întâmplare cu o seară înainte. Băsescu zice că e trucat. Mie nu mi se pare. De Băsescu scap ușor, nu-l votez. Cum scap de Patriciu? O fi prieten cu Antonescu? Cu Geoană? Cât de mult le influențează deciziile?
Vom avea o liniște suspectă cu Geoană și Antonescu la putere? Antonescu? Liniște? Nu cred…
Am niște unii care mă înjură la fiecare articol. Sunt curios dacă am vorbi la o bere dacă ar face la fel. Știu că am ieșit la bere cu comentatori anonimi. Râdem împreună de situație. Mă amuză când îmi spun că am capul ca o gulie mare. Am 30 de ani și mi se spune asta de la grădiniță. Știu!
V-am pierdut? V-am avertizat!
Cam astea sunt condițiile în care votăm. În ceață. Pe voi, cei care vedeți lucrurile clar, vă invidiez!

Pt mine nu este chiar atat de ceata si am sa va spun si de ce. Daca iese psd-ul, ceea ce urmeaza este pus sub un mare semn de intrebare… poate se va curata partidul (geoana va avea in sfarsit cojones), poate se va uita Europa spre Romania, poate ca interesele lui patriciu in economie se vor rezuma la ceea ce are deja, poate nu. Dar este clar ca nu stim ce se va intampla. Insa daca iese basescu, ceea ce urmeaza este clar ca lumina zilei. Va forma aliante pe care le va distruge, va VORBI in continuare de anti-comunism/moguli etc, poate va asmuti niscai procurori pe mogulii carei ii sunt potrivnici; dar in esenta nu se va schimba mare lucru.
Si ar mai fi o chestie, alternanta la putere mai slabeste (cat de cat) puterea! Mai ales a celor din teritoriu!
SI eu mi-as dori un PSD reformat. Numai ca nu pot sa votez ceva ce ar trebui sa fie si nu este. PSD-ul asta tine in ignoranta lumea satului, unde sunt majoritari, e netransparent in locurile in care are puterea locala, e plin de baroni, care au mari probeleme de integritate,de fosti comunisti care au un discurs demagogic… Sa-l votez pe Geoana pe baza un document facut sa dea bine la electoratul liberal, sa-i faca doar sa aiba constiinta impacata ca au votat PSD? Nu, multumesc. Intai sa se reformeze si pe urma mai vedem.
@Gabriela:
Crezi ca daca-l votezi pe Basescu, nu o faci tot in baza unor vorbe spuse sa dea bine la public?! Crezi ca psd-ul este singurul partid cu baroni locali, plin de fosti comunisti?! Pai ce, in pdl sau pnl sunt numai germani/francezi si oameni nascuti dupa ’89?! Nu … toate partidele sunt pline ochi de fosti pcr-isti, iar in teritoriu mai sunt si traseisti.
Sky-net Da, cred ca la PSD e mai rau. SI nu pentru ca oamenii ar fi mai rai, ci pentru ca e un partid care a stat mai mult la guvernare si e construit de mintea unor Hrebenciuci si Iliesci. Si am vazut diferenta pe pielea mea. Stiu cat de irespirabil era pe vremea lui Nastase, cand oamenii isi recapatasera reflexele venite din spaima si cum a fost ulterior. N-a fost perfect si am o lista lunga de reprosuri, dar e incomparabil cu vremea aia.
PSD nu vine la putere singur.
In parlament, PDL va oferi PNL cu siguranta tot sprijinul in stoparea oricaror derapaje ale PSD. Sau nu ?
In sfarsit romania ajunge sa se bucure de beneficiile unui sistem in care nimeni nu mai poate decide autarhic ce-l taie capul. Asta cred ca e succesul si lectia ultimilor ani.
Chiar dacă au fost sinceri, nu aveau ce căuta la Timişoara pentru că scopul alianţei PNL-PSD este generarea unui guvern competent. Ce legătură are asta cu reconcilierea dintre PSD şi PNŢCD?