Hackerul cotei unice
3 vizualizări
Cam cât tupeu îți trebuie să susții asta:
Reamintim romanilor de pericolul atacarii cotei unice. Hackerul cotei unice, asa cum am vazut de multe ori, este si va fi Mircea Geoana, pentru ca niciodata nu a fost de acord cu aceasta cota unica si suntem convinsi ca daca va avea ocazia, o va ataca
Gheorghe Flutur, PD-L, conform HotNews.ro
după ce tu ai introdus impozitul forfetar și încă îl mai susții?
Adică dacă prin absurd PSD va reintroduce impozitul progresiv deși au spus că nu o vor face și nici nu ar avea cum să treacă așa ceva prin parlament pentru că avem acolo o majoritate de dreapta, cel puțin ar fi o chestie cu noimă. Cu cât ai profitul mai mare, cu atât ai impozitul mai mare (în procente). Cu forfetarul ăsta e invers: cu cât ai profitul mai mic, cu atât ai impozitul mai mare (tot în procente), ajungând chiar la situația superbă de a plăti impozit pe pierdere. Care cotă unică? Nu vă e rușine să ne luați de tâmpiți și să ne mai cereți și voturile?
Cu PSD vorbim de o situație posibilă, dar puțin probabilă, în timp ce PD-L a introdus și încă susține impozitul forfetar. Cine e hackerul cotei unice?
Pe aceeași temă
- No related posts

draga nene, vezi cu sondaju’ ala ca a luat’o razna !
nu ne manipula si mata…
ca te stiam leberal serios!
ori vrei sa ne adormi vigilentza ?
@niku_elektriku:
Astea sunt rezultatele, e posibil să fie și mulți postaci, nu știu, dar așa iese. În nicun caz nu sunt modificate de mine.