Entries Tagged as ''

Cine știe ce (nu) plătește Guvernul?

Aseară la Realitatea TV un telespectator a trimis un SMS în care se plângea că are întârzâieri la primirea indemnizației de creșterea copilului. Reperezentantul Guvernului a zis că e o excepție și că va vedea ce s-a întâmplat.

Problema e că eu am auzit din mai multe surse de problema asta și cred că e o problemă generală și premeditată.

Acum întrebarea mea este, pe cine pot întreba dacă Guvernul plătește bani sau nu?

A doua întrebare este când va începe Guvernul să plătească penalități la întârzâierea plăților? Că la încasat văd că sunt buni (da, deștepților, o să plătesc impozitul vostru forfetar când cade guvernul Boc, numai ca să arate cifrele viitorului guvern mai bine).

Stripped

Follow me

Into the trees

We’ll lay on the grass

And let the hours pass

Let me see you stripped!



Nuți are dreptate

Scurt pe doi: faceți comisii pentru tot ce mișcă! Tot ce a zis Nuți ieri! Verificați tot și faceți public!

După marele scandal cu Ridzi chiar aș vrea să văd și o comisie care să zica “OK, ni s-a părut nouă, e totul bine”. Așa ceva ar da și mai multă credibilitate Parlamentului și Guvernului.

Comisia Udrea va fi una complicată. Pentru că sunt aproape sigur că blonda are lucrurile bine puse la punct prin minister. Și mai am impresia că deși nu va găsi nimic spectaculos, Orban va avea impulsul de a face gălăgie pe nimicuri. E de văzut dacă se va putea abține.

Prove me wrong! Show me fair-play!

Întrebare tendențioasă

Câți dintre candidații la funcția supremă în stat (ce cool sună!) au promis că nu vor schimba guvernul după alegeri pentru că nu au cum și nu e treaba lor de președinți să facă asta?

Susțin candidatura lui Oprescu

Înainte să ziceți că m-am țăcănit total, să vă explic de ce m-aș bucura foarte tare dacă ar vrea doftorul să se facă președinte:

1. Ar trebui să-și dea demisia de la primărie (așa se pare, aștept o confirmare aici)

2. Mă îndoiesc profund că ar intra în turul 2 (știe și el asta și de-aia marea dezvăluire la Cristoiu va fi că îl susține pe Crin)

3. Am avea și noi primar

DISCLAIMER: dacă vă luați după mine și vă ia Andronic banii e țeapa voastră, nu veniți la mine să plângeți.

4. PROFIT!!!

Tabloul

Hai să vă zic care e percepția mea acum, să-mi spuneți unde greșesc sau dacă voi vedeți lucrurile altfel.

1. Guvernul e incompetent, se împrumută excesiv și cheltuie aiurea.

2. Partea mai coruptă a guvernului e dată de PD-L, nu de PSD.

3. Prezumtivul beneficiar al votului negativ, Crin Antonescu, nu se ridică la înălțimea așteptărilor.

Cam de aici pornim, asta înțeleg eu din ce-mi servește mass-media. Voi cum vedeți? Încotro mergem? E loc de un președinte surpriză?

Atenție la Cristoiu!

Băi, eu cred că dl. Cristoiu a mirosit ceva.

El s-a dat mereu cu opoziția, într-un soi de exercițiu jurnalistico-democratic.

Acum s-a dat cu Băsescu. E un semn!

Fluierături

Oare ăia care au fluierat și au dat cu ouă zilele astea îi fluierau pe politicieni sau se fluierau pe ei înșiși pentru felul în care au reușit să (nu) voteze?

PS. Odată deschis sezonul la fluierături, numai candidat la următoarele alegeri să nu fii. Sunt convins că și-o vor lua toți.

Examene cu X și 0

Hai să fim cinstiți cu noi: cu ce e mai breaz un examen la stat la care se copiază pe rupte decât un examen grilă dat prin intermediul calculatorului?

Dacă mă gândesc bine, ăla grilă e mai bun.

Mai mult, sunt de părere că orice formă de învățământ trebuie încurajată. Și dacă e pe lângă lege, trebuie ajutată să intre în legalitate. Oamenii învață ceva, cât de puțin.

Am trecut de ceva vreme de stadiul în care era mare brânză să ai o facultate. Acum contează ce știi (în afara cazului în care te angajezi la stat, bineînțeles). Am trecut și de stadiul în care era mare brânză să ai o facultate la stat. Condițiile din universitățile particulare sunt de ceva vreme mai bune.

Deci așa zic eu: lăsați oamenii să învețe, că hârtiile alea cu poză și ștampilă oricum nu fac doi lei!

Dipl. Ing. Nenea Lars

Liberalii1.ro

Începând de astăzi fac ravagii și pe Liberalii1.ro. Pentru că îmi place proiectul și ideea da a participa la dezbateri din interiorul PNL fără a fi membru (poate detaliez altă dată de ce nu mă înscriu).

Și pentru că vreau să fiu primul la voturi acolo. :)